L.G.
Durerea ce mă chema erai Tu - Cuvânt nerostit de minte…
"Să te ridici - mi-ai spus - și să mă iei la tine, în suflet.
Să dai deoparte necugetările tale și rătăcirile gândului toate !"
Dar neputând să Te ajung,
Te-am cuprins cu sângele meu… când sângele Tău m-a atins,
căci sufletu-mi singur era prea puţin să Te încapă !
Văzându-Te m-am temut… cutremuratu-m-am:
erai sfâşierea dorului meu prea sărac!
Te-am dorit… Cu sângele meu Te-am dorit…Dumnezeu !
Trupul meu neprielnic fântână părăsită ți-a fost …în vremea căutării de Tine.
Eram piatra deschisă a mormântului Tău, vestind mărturia plecării Tale spre cer…
Aceasta mi-a îndemnat vrerea de-a pururi… să spun celor ce trec, nedumerirea că sunt,
încredinţarea ca eşti !
Și Te-am cuprins cu sângele meu… când sângele Tău m-a atins,
căci dorul meu era prea puţin sa Te încapă !
În amurg mi-ai zis: "lasă-ți şuvoiul inimii tale să te aducă spre cer!"
Și am simţit că nu ajungeam încă să cred… dar Tu ştiai neputinţele mele,
durerile mele ştiai !
Și lespedea greului zilelor mele înţelegeai cum m-apasă!
Mi-am luat atunci inima-n pumni și am strigat să mă auzi,
dar nu era de-ajuns…căci inima mea se mistuise în înaltul strigării de Tine!
Umilit am pus în locul inimii mele cuvinte,
și inima pumnilor mei a-nceput iarăși să bată la Tine,
fără să ştiu că mult mai devreme deschiseseşi chiar Tu pentru mine calea...
Așa Te-am cuprins cu sângele meu, când sângele Tău m-a atins,
căci locul inimii mele era prea puţin să Te încapă !
Era destul de târziu ! Înnoptase…
Cântam și inima Ta bătea la mine în piept, mângâindu-mi risipita povară a grijilor multe.
Cu aripile cuvintelor fremătând Te-am cuprins în noapte, sfărâmat.
Și fluturii cuvintelor mele zburdau cu aripi de sânge,
pierzându-mi cântecul dincolo de porţile cărărilor Tale.
Atunci Te-am cuprins în cântecul meu…
era chiar clipa când sângele Tău m-a atins, altfel Te-as fi pierdut…
căci și acest cânt sărac ar fi fost, și încă tot atât de puţin să Te încapă !
Te-am cuprins, Doamne,cu sângele meu …
cu lespedea trupului meu Te-am înfăşurat și Te-am pus în icoana,
ca sa nu pleci !Pentru că știu că nici sufletul meu și nici dorul,
nici inima și nici cântul meu
nu pot spera să Te încapă !
